Agrobioheat

Promovarea soluțiilor de încălzire pe biomasă agricolă în zonele rurale europene

By - Boglarka Vajda

AgroBioHeat: a doua întâlnire de proiect la Zagreb

Cea de-a doua întâlnire a proiectului AgroBioHeat, finanțată prin programul Horizon 2020, a avut loc săptămâna trecută (3-5 iulie 2019) la Zagreb, găzduită de Cooperativa Green Energy – ZEZ. Scopul general al proiectului este de a promova soluțiile de încălzire pe biomasa agricolă în zonele rurale din Europa.

“Proiectul AgroBioHeat are ca scop transformarea sectorului de încălzire în mediul rural prin utilizarea unei resurse de energie regenerabilă identificabilă la nivel local și momentan neexploatată: biomasa agricolă. Activitățile principale ale proiectului vor fi implementate în șase țări europene cu un sector agricol puternic – printre care și Croația. Partenerul local – ZEZ – este un pionier în implementarea proiectelor de energie regenerabilă în Croația, în special cele cu legături strânse cu comunitatea locală. Până la finalul proiectului AgroBioHeat ne propunem să folosim această experiență pentru dezvoltarea sectorului de încălzire pe biomasă agricolă”, a subliniat coordonatorul de proiect Manolis Karampinis, de la Centrul pentru Cercetare și Tehnologie Hellas – CERTH, Grecia.

Peste jumătate din teritoriul total al Croației este teren agricol, majoritatea fiind teren arabil. Istria este un exemplu de regiune în care o creștere a producției de ulei de măsline și de vin a condus la o creștere corespunzătoare a biomasei agricole disponibile, care însă nu este administrat și eliminat adecvat. Folosind biomasa agricolă drept combustibil pentru încălzire, în special în clădirile publice și industriile care încă mai folosesc păcura, se poate găsi o soluție la problema gestionării acestor reziduuri, alături de creșterea locală și dezvoltarea durabilă.

„Astăzi biomasa agricolă este considerat încă deșeu, și nu ca o resursă care poate fi recuperată energetic. Managementul durabil al biomasei agricole poate avea un impact social pozitiv asupra comunității în crearea de noi locuri de muncă la nivel local, iar emisiile scăzute și eficiența energetică ridicată contribuie la conservarea mediului. În același timp, promovarea soluției de încălzire pe biomasă agricolă ne apropie de utilizarea mai mare a resurselor de energie regenerabilă, de independența energetică și de atingerea obiectivelor UE 2030 „, – spune Lucija Nađ, specialist al Cooperativei pentru Energie Verde.

În cadrul reuniunii de trei zile au avut loc discuții intense privind activitățile care urmează a fi implementate de partenerii proiectului AgroBioHeat în perioada următoare de șase luni; acestea includ, printre altele, întâlniri cu părțile interesate locale și regionale, identificarea noilor inițiative privind biomasa agricolă, care vor fi susținute de proiect și o prezență puternică la târgurile agricole și energetice relevante. Reuniunea a fost încheiată cu un atelier de lucru privind utilizarea crowdfunding-ului pentru finanțarea proiectelor de încălzire pe biomasă agricolă și vizite la prima instalație fotovoltaică din Križevci (finanțat prin modelul de micro-împrumut de către cetățeni) și producătorului de sobă Senko ltd.”Pe durata proiectului Cooperativa pentru Energie Verde va conecta producătorii și consumatorii de biomasă agricolă din Croația, va susține modificarea legislației pentru o utilizare mai mare a acestui tip de biocombustibil pentru încălzire, va identifica și consolida o nouă inițiativă care va servi drept exemplu de succes de proiect de încălzire pe biomasă agricolă și un model de replicare, oferind în același timp îndrumări și recomandări pentru implicarea cetățenilor în finanțarea proiectelor pe biomasă agricolă”, a subliniat Hajdana Rukavina, manager de proiect al Cooperativei pentru Energie Verde.

Mai multe informații despre viitoarele activități ale proiectului AgroBioHeat vor fi disponibile în scurt timp pe site-ul și prin rețelele de socializare ale proiectului.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.
*
*

Scroll Up